Hai de aici, nu vezi ca e zaharisita!
Am auzit de multe ori zicandu-se asta si sper tare mult ca pe viitor sa nu mai aud deloc. Da, e cristalizata sau zaharista si este perfect natural si normal sa fie asa!
In functie de sortimentul de miere, cristalizarea intervine mai repede - de exemplu la miere poliflora in aproximativ 1 luna, mai tarziu - mierea de tei cristalizeaza in aproximativ 3 luni, sau chiar dupa un an asa cum este mierea de salcam. Totul tine de balanta dintre fructoza si glucoza, cele doua componente principale din miere. Odata cu trecerea timpului, si mai ales la temperaturi scazute, glucoza din miere incepe sa se transforme in cristale mai fine sau mai rugoase, in functie de sortiment. Lucrul acesta se intampla inevitabil iarna in stupi si, culmea, albina o consuma ca atare.
Stiu ca de multe ori este peste mana sa o intinzi pe o bucata de paine dar daca o tii in bucatarie la temperatura camerei si ai un pic de rabdare, lucrurile se mai schimba . Treaba este si mai usoara daca indulcesti ceaiul sau cafeaua. Nu uitati, mierea se pune in cafea/ceai doar atunci cand poti tine mana pe cana fara sa te arda, adica atunci cand temperatura lichidului este sub 40C, altfel mierea isi pierde din proprietati si devine un simplu indulcitor.
Prin urmare MIEREA CRISTALIZATA este o miere PERFECTA, care isi pastreza toate elementele nutritionale intacte. Prin incalzire mierea isi pierde vitaminele, isi schimba mirosul, gustul si culoarea.
Daca albinele o consuma asa noi de ce nu am face-o?
Apicultor Adi Lupchian
Stupina Ecologica Zumzete din Flori
* mierea din filmare a fost lasata la temperatura camerei ca sa se vada cum se schimba textura